Hai la masă!

Idee

Propun un fel de leapșă. Dar nu una pe internet, ci una în realitate. Un joc: vă explic imediat.

Ați observat că nu-i nici o distracție să mâncați singuri, și cu atât mai puțin distractiv e să gătiți doar pentru o persoană? De-aia mă bucur mereu când ne adunăm mai mulți prieteni la masă. Rezultă voie bună, veselie și mâncărică bună pentru toată lumea.

Dar cercul ăsta, m-am gândit, e destul de închis. De câte ori vine la masă cineva pe care nu cunosc foarte bine? Sau de câte ori merg eu la masă la cineva quasi-necunoscut?

Jocul pe care-l propun și pe care-l încep în weekendul ăsta e simplu. Eu gătesc și invit la cină– pe lângă cei care oricum ar fi pe-aici– încă două persoane pe care nu le cunosc prea bine, cu care nu mă văd în mod regulat. De preferință ca nici persoanele cele două să nu se cunoască prea bine. ( Varianta extremă ar fi invitarea cuiva total necunoscut). Mâncăm, vorbim, bem, chestii de-astea, și cu siguranță la sfârșitul mesei o să ne știm mai bine.

Dar treaba nu se oprește aici. Fiecare din cele două persoane invitate vor face, la rândul lor, același lucru: vor invita pe alte două persoane puțin cunoscute lor la cină. Și tot așa.

Dați click pe schema de mai jos ca să vedeți reprezentarea grafică a jocului.

Click pe imagine

Acuma, știu că multă lume zice că nu gătește fain. Da’ nici nu trebuie. O omletă sau cartofi prăjiți știe oricine să facă, așadar, no worries! E doar un joc, oricum.

Câteva avantaje pe care le văd:

• Cunoaștem mai bine oamenii din jurul nostru
• Vom avea o serie de tăceri stânjenitoare la care ne așteptăm, așa că putem să ne distrăm pe seama lor
• O masă caldă primită și oferită mai departe. Un cadou.

Cred că nu-i nevoie de multe reguli la jocul ăsta. Oricine se bagă va găsi modalități proprii de a juca. Ideea e să se propage cât mai mult, în cât mai multe locuri. Și pentru că Timișoara și chiar România sunt așa de mici, e foarte posibil să apară încrengături destul de curând.

A, încă ceva: spuneți mai departe!

––––––––-

Jocul a început aici.